Sorana Cîrstea, campioană în relația cu sponsorii! Modul inedit prin care românca și-a anunțat programul pentru luna martie | GALERIE FOTO

Sorana Cîrstea, campioană în relația cu sponsorii! Modul inedit prin care românca și-a anunțat programul pentru luna martie | GALERIE FOTO
  • Publicat:

Sorana Cîrstea (31 de ani) își valorifică la maximum imaginea, sportiva din Târgoviște dovedind încă o dată că este campioană în relația cu sponsorii.

Sorana Cîrstea și-a anunțat programul pentru luna martie într-un mod inedit, postând o imagine în care își promovează sponsorul tehnic, dar și sponsorul care îi oferă rachetele de tenis.

„Sori” urmează să participe săptămâna viitoare la turneul WTA 250 de la Lyon (Franța), între 28 și 6 martie, apoi va merge la puternicele turnee din seria WTA 1000 de la Indian Wells (SUA, 9 – 20 martie) și Miami (SUA, 22 martie – 3 aprilie).

Sorana Cîrstea, campioană în relația cu sponsorii! Modul inedit prin care românca și-a anunțat programul pentru luna martie

Sorana Cîrstea a plecat la Lyon, acolo unde va juca în cadrul turneului desfășurat pe hard indoor! Românca și-a anunțat programul printr-o fotografie realizată pe terenul de antrenament, în care a surprins pantofii sport de la New Balance – sposorul ei tehnic, dar și racheta de tenis oferită de Yonex. Astfel, Cîrstea își întărește și relația cu sponsorii înaintea unor turnee foarte importante.

Sorana este una dintre cele mai importante jucătoare de tenis îmbrăcate de compania americană New Balance, alături de Cori Gauff (SUA), Eugenie Bouchard (Canada) sau Heather Watson (Marea Britanie). Danielle Collins (SUA), finalista de la Australian Open 2022, a avut și ea contract cu New Balance, dar parteneriatul s-a încheiat anul trecut.

Sorana Cîrstea, învinsă din nou de Garbine Muguruza

Sorana Cîrstea, aflată pe locul 31 WTA, a pierdut în acceastă săptămână al cincilea meci direct cu Garbine Muguruza (Spania, 9 WTA), scor 6-7(4), 1-6 în turul secund al turneului WTA 1000 de la Doha.

Sorana Cîrstea a plecat acasă cu un cec în valoare de 15.080 de dolari, în timp ce Simona Halep și Irina Begu, învinse în primul tur, s-au consolat cu câte un premiu de 10.820 de dolari. Turneul de la Doha este dotat cu premii în valoare totală de 2,63 milioane de dolari.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Cea mai cunoscută amantă din România, ce a stat 16 ani cu un milionar însurat, are o nouă pasiune: Fac ceva ce duce la rezultat
Cea mai cunoscută amantă din România, ce a stat 16 ani cu un milionar însurat, are o nouă pasiune: Fac…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
S-a dat ordin SĂ FIE INTERZIS complet. Nimeni nu ar fi crezut că se va lua o astfel de DECIZIE
S-a dat ordin SĂ FIE INTERZIS complet. Nimeni nu ar fi crezut că se va lua o astfel de DECIZIE
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×